Cum să începi promovarea online a afacerii tale – mindset-ul și uneltele primilor pași

Sunt Cătălin, senior copywriter la Kiwi, și vreau să îți ofer niște sfaturi care consider că vor fi foarte valoroase pentru tine dacă le citești, dar în special dacă le aplici.

Sfaturile de mai jos vin din experiența pe care am avut-o lucrând cu oameni din diverse domenii, și încercând să le explic munca noastră de marketeri.

Când te hotărăști că vrei să începi să faci marketing e cel mai greu moment din „cariera ta nouă”. Nu doar pentru că e un domeniu vast și complicat, dar și pentru că PARE mult mai complicat decât este de fapt.

În acest articol voi încerca să simplific tot domeniul, să-ți explic unde ar trebui să te concentrezi la început și cum să te folosești de toată informația de marketing care plutește pe internet.

Să zicem că ai o afacere și vrei să începi să o promovezi. Ce faci?

Ai o mulțime de variante: Facebook, e-mail marketing, să-ți faci sau să nu-ți faci website, ai nevoie de un landing page? Ce oferte să faci să fie apreciate, dar să nu pierzi profitul?

Acelea sunt doar unelte. Uită-le pentru o clipă…

Gândește-te că tu de fapt vrei să comunici cu clienții tăi. Să deschizi un dialog. Cine sunt acești oameni, și cum își petrec timpul în mediul online?

Trebuie să afli care sunt avatarele clienților tăi și să vorbești cu aceste avatare în mediul online, la fel cum vorbesc cu prietenii lor. Reclamele sunt mai eficiente când sună asemănător cu sfaturile unui prieten decât dacă le vorbești distant și intangibil. Deci trebuie să deschizi un canal de comunicare. Unde începi și ce trebuie să le zici?

Marketing-ul înseamnă să duci clienții într-o călătorie, asta se face cu multiple campanii și pe mai multe canale de comunicare. Dar nu poți aștepta să fie totul perfect ca să poți începe promovarea. Nu trebuie să se alinieze toate planetele și să ai totul pus la punct ca să începi. Mai bine începi de acum și pe măsură ce trece timpul, poți face un marketing tot mai complex. Dar dacă nu „start up small” (dacă nu pornești încet), îți scad șansele de reușită. Dă-ți posibilitatea să greșești și șansa să înveți. Folosește-te de primii pași în promovare ca să experimentezi fără repercusiuni serioase.

Cum poți începe cel mai ușor și cu impact? Pe Facebook și Instagram și pe email.

 

  • În primul rând, oamenii trebuie să afle de existența ta. Cine ești și ce oferi bun? Primele campanii trebuie să fie foarte simple și explicite. Spune-le exact ce le oferi și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze atunci când doresc să apeleze la serviciile tale.

 

  • Atunci când comunici cu clienții, trebuie să o faci simplu și direct. Exact calitățile pe care le apreciem la oameni, le apreciem și la brandurile care ne plac. Încearcă să-ți informezi și ajuți publicul în mod sincer și direct. Fie prin oferte bune și servicii de calitate, sau prin postări relevante și interesante pe tema nișei tale.

Voi repeta: cea mai bună comunicare este și cea mai simplă și prietenoasă. Vorbește cu publicul tău într-un mod similar cu felul în care vorbești cu oamenii din viața ta. Acest lucru îți va aduce încredere și apreciere.

 

  • Când gândești marketing pe termen lung sau o campanie importantă, nu uita că primii pași din călătoria clientului sunt cei mai importanți. Degeaba ai un website bun, sau un landing page excelent, dacă reclamele care duc spre acestea sunt slabe. Prima interacțiune a clientului cu brandul tău e cea mai importantă. Dacă nu i-ai câștigat încrederea din prima este foarte greu să o recâștigi.

 
Recapitulare:

1. Mai bine să faci ceva decât să nu faci nimic. Nu mai aștepta până când se aliniază planetele și e totul perfect până când să îți începi promovarea. Cel mai bun moment este acum.

2. Un brand este ca o persoană. Are calități și defecte, are un ton cu care vorbește și o personalitate. Gândește-te care este personalitatea brandului tău, care sunt valorile sale și calitățile sale… și apoi trebuie doar să comunici aceste valori în modul cel mai simplu și prietenos posibil. Totul însoțit de oferte bune.

3. Cu cât mai multă lume vede un material, cu atât mai important este materialul. După această logică reclamele sunt cel mai important element, pentru că este primul obstacol din călătoria clientului. Concentrează-te pe fiecare pas pe rând pentru a transforma experiența clientului în una cu adevărat plăcută.

Te las cu un reminder că avem un mini-curs gratuit pe tema Poziționării, Reclamelor și Paginilor de Facebook. Un ghid pentru primii pași în marketing.

Check it out →
https://www.facebook.com/groups/kiwimarketer/
Trebuie să citești postarea fixată spre care ți-am dat link și vei găsi acolo link-uri spre video-urile din minicurs.

Spor la treabă!

Distribuie acest articol pe retelele tale preferate de Social Media

Despre Autor

Cătălin Bocăeț
Cătălin Bocăeț

Senior Copywriter, scriu mult și citesc și mai mult. Am multe idei, le testez și apoi scriu articole cu rezultatele.

Localizare




Site Map

Contacteaza-ne